FC Aninoasa - CSO Filiași 0-0. Frate cu egalul

Rezultatele ultimei etape puteau urca pe FC Aninoasa pe locul al treilea, dar fotbaliștii lui Cristi Bălașa s-au înfrățit cu egalurile. Pentru a noua oară în acest sezon, Pahonțu&Co au fost egali cu adversarii. Problema este că au două jocuri de „0-0” si "1-1" în retur, chiar „acasă”.

www.fcaninoasa.ro
Fără șanse la primul loc, dar și cu ambiția de a fii peste „rivalii” de la Flacăra în clasament, echipa avea în minte doar victoria, dar s-au oprit când au ajuns în fața porții, unde concentrarea și inspirația s-au terminat. Au fost destule șanse pentru elevii lui Bălașa să înscrie, dar Florin Șoavă și-a montat apărarea excelent. Probabil obiectivul oltenilor pentru acest meci fiind să se întoarcă la Filiași neînvinși.

Situația e cu mult mai ciudată în cazul jucătorilor de la FC Aninoasa după rezultatele din acest retur. Două meciuri terminate la egalitate pe teren propriu, iar în deplasare au câștigat. Deși nu au pierdut până acum, partidele de egalitate în îngrijorează probabil și pe Cristi Bălașa, care își dorește mai multă concentrare din partea jucătorilor.

Schimbarea trebuie să vină cât mai repede dat fiind faptul că în curând se va disputa și derbiul local cu Flacăra, un joc și al orgoliilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu