Răzvan, „șeicul” de la Târgoviște

Eram doar un copil pe vremea în care mergeam la meciurile celor de la FCM Târgoviște. Dintre jucători se remarcau câțiva, care erau peste media echipei, iar unul care a avut parte de mai mult noroc a fost Răzvan Dobre.

Sursa foto: adevarul.ro
Mijlocașul stanga a fost remarcat de „tata” Jean și a plecat la Gloria Bistrița în 2007, unde a jucat chiar și în Cupa UEFA Intertoto. Apoi a mai trecut pe la CSM Râmnicu Vâlcea, de unde s-a întors acasă, în 2010, punând umărul la formarea și menținerea proiectului Chindia Târgoviște. Două promovări în Liga II și o calificare în șaisprezecimile Cupei României (0-5 cu Dinamo) au fost cele mai notabile rezultate ale târgoviștenilor la care a luat parte și Dobre.

În săptămâna ce tocmai se încheie, mai exact pe 29 iulie, Răzvan Dobre a îmbrăcat pentru ultima dată tricoul roș-albastru al Chindiei, într-o partidă amicală, contra celor de la Dinamo București. Momentul a fost unul emoționat pentru fotbalist. Acesta a primit din partea conducerii un buchet de flori și aplauzele a peste 2.000 de spectatori, în semn de mulțumire pentru toată activitatea la formația din fosta capitală a țării.

Acum, Răzvan, ajuns la 32 de ani, se gândește la binele familiei și își va urma soția, pe Cătălina Dobre în Emiratele Arabe, unde va fii profesor de sport la aceeași școală unde predă și fosta atletă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu