Mii de persoane trec zilnic ilegal granițele țărilor folosindu-se de acte false. Un număr mai mic însă obțin acordul pentru o problemă la fel de gravă, statutul medical.
În fotbalul mic este o practică des întâlnită ca viza medicală să fie trecută fără să existe un control fizic, ci doar în acte. Cu toate că au existat cazuri în care fotbaliștii au decedat pe teren (Hâldan-Dinamo, Henry-Delta Tulcea) conducătorii echipelor se joacă în continuare cu sănătatea de parcă ar fi într-o lume virtuală. Sub acest aspect apar deseori probleme când trebuie să înceapă un meci, iar licențele de joc sunt neregulamentare în ceea ce privește viza doctorului.
Recent, în Cupa României (faza județeană) au fost descoperite legitimații care nu aveau viza medicală completă. Aceasta trebuie să conțină următoarele: ștampila, semnatura și parafa medicului, dar și data la care a fost efectuat controlul medical. Se pare că la partida Urban Titu II - Voința Sălcioara (până atunci Sălcioara a mai jucat două meciuri!), carnetele erau neregulamentare, iar arbitrul a decis că jocul nu se poate disputa în astfel de condiții.
Curos este că formația din Sălcioara a disputat până la acest joc cu „probleme” alte două partide, însă fără a avea parte de astfel de „incidende”. Până se va descoperi vinovatul, acesta rămâne fără vină, iar fotbalul își continuă declinul.
INFO: Mai pe înțelesul tuturor, viza medicală completă este compusă din: ȘTAMPILĂ ROTUNDĂ (ȘTAMPILA CABINETULUI/INSITUȚIEI MEDICALE), SEMNĂTURA MEDICULUI, PARAFĂ (ȘTAMPILĂ MEDICULUI, FORMĂ DREPTUNGHILARĂ), DATA EFECTUĂRII CONTROLULUI MEDICAL.
Like us on Facebook. Follow us on Twitter.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu